Expoziția de carte ,, 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞 – 𝐞𝐧𝐜𝐢𝐜𝐥𝐨𝐩𝐞𝐝𝐢𝐢𝐥𝐞,,

Data publicării

Expoziţia „Universul într-o carte – enciclopediile”, înscrisă în calendarul de activităţi al Proiectului „Restaurare şi reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară «Mihai Eminescu» Iaşi”, Programul RO-CULTURA, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, aduce în atenţia publicului cele mai importante enciclopedii moderne din diferite spaţii geografice: Larousse, Brockhaus, Britannica, Hispanica, Americana, Judaica, Italiana ş.a. Nu lipsesc prestigioasele enciclopedii româneşti apărute în prima jumătate a secolului al XIX-lea sub coordonarea lui Diaconovici, Candrea, Gusti, Predescu: Enciclopedia română (1898-1904), Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească” (1931), Enciclopedia României (1938), Enciclopedia Cugetarea (1940). Lucrare de referinţă de mari dimensiuni, în mai multe volume, enciclopedia este un compendiu sistematizat al cunoaşterii omeneşti, cuprinzând informaţiile socotite esenţiale despre toate subiectele importante sau numai despre cele dintr-un anumit domeniu. Fiind mai curând consultate decât citite, în format tipărit sau electronic, generale sau specializate, adresându-se publicului larg sau doar unei categorii de vârstă, enciclopediile sunt astăzi indispensabile oricărui demers de informare și documentare.

În cadrul acestui eveniment, domnul conf. univ. dr. Ioan Milică, director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași, va susține 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐚 „𝐃𝐢𝐧𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐝𝐞 𝐜𝐮𝐯𝐚̂𝐧𝐭: 𝐄𝐍𝐂𝐈𝐂𝐋𝐎𝐏𝐄𝐃𝐈𝐄”, care va avea loc pe 25 martie, la ora 12.00, în Sala B.P. Hasdeu a BCU „Mihai Eminescu”.

Expoziția organizată de departamentele Colecții Speciale şi Conservarea Colecțiilor este deschisă publicului în perioada 22 martie-30 aprilie 2024, în spațiul expozițional de la etajul I al Palatului Fundației.

Intrarea este liberă.

A treia proiecție video

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași vă invită la cea de a doua proiecție video pe fațada Palatului Fundației Universitare „Regele Ferdinand I”. Evenimentul

Citește mai mult »

A doua proiecție video

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași vă invită la cea de a doua proiecție video pe fațada Palatului Fundației Universitare „Regele Ferdinand I”. Evenimentul

Citește mai mult »

Workshop „The Library of the Future/Biblioteca Viitorului”

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑖𝑧𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑛𝑒𝑟𝑖𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝐴𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑡̦𝑖𝑎 𝑅𝑂𝐼𝑆 𝑖̂𝑛 𝑝𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑑𝑎 23-24 𝑎𝑝𝑟𝑖𝑙𝑖𝑒 𝑊𝑜𝑟𝑘𝑠ℎ𝑜𝑝-𝑢𝑙 „𝑇ℎ𝑒 𝐿𝑖𝑏𝑟𝑎𝑟𝑦 𝑜𝑓 𝑡ℎ𝑒 𝐹𝑢𝑡𝑢𝑟𝑒/𝐵𝑖𝑏𝑙𝑖𝑜𝑡𝑒𝑐𝑎 𝑉𝑖𝑖𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖”. Programul pentru cele

Citește mai mult »